Dosar 5684/98/2010 din 16.11.2010

nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor (art. 279 C.p.) art. 271 Legea 86/2006


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5684/98/2010
Data dosar:
16.11.2010
Instanta:
Tribunalul Ialomița
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor (art. 279 C.p.) art. 271 Legea 86/2006
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.12.2010 la ora 08:30

    Complet: C1 fond - liberi
  • Soluţionare

    În baza art. 271 din Legea 86/2006, cu aplicarea art. 3201, alin. 7 Cod procedură penală şi art. 74-76 Cod penal, condamnă pe inculpatul S***** M***** ( date ) la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată. În baza art. 81-82 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a, teza a II-a şi lit. b Cod penal. Face aplicarea art. 71 alin. alin. ( 5) Cod penal. În baza art. 118, lit. f Cod procedură penală confiscă de la inculpat un pistol marca „ EKOL TUNA ” seria ET nr. 921019, calibru 8 mm, aflat la camera de corpuri delicte a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ialomiţa. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariu avocat oficiu în sumă de 200 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.12.2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD