S* N******* I******** S**
ReclamantS* S*** E********* S**
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamnata S* N******* I******** S**.
Amână pronunţarea la data de 29.04.2011
În vederea studierii înscrisurilor de către pârâtă. Citarea pârâtei cu menţiunea”aplicat ştampila” şi în vederea studierii înscrisurilor depuse de reprezentanta reclamantei. Amână judecarea cauzei la data de 22.04.2011, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25.03.2011
În vederea soluţionării cererii de strămutare a cauzei de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Reprezentanta reclamantei avocat Clepan Monica, va depune copia facturilor centralizate ca pretenţii şi diferenţa de facturare. Citarea pârâtei cu menţiunea”aplicat ştampila”. Amână judecarea cauzei la data de 25.03.2011, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.03.2011
Admite cererea de amânare formulată de avocat Clepan Monica. În vederea soluţionării cererii de strămutare a cauzei de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Reprezentanta reclamantei avocat Clepan Monica, va depune copia facturilor centralizate ca pretenţii şi diferenţa de facturare. Citarea pârâtei cu menţiunea”aplicat ştampila”. Amână judecarea cauzei la data de 11.03.2011, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.02.2011
În vederea soluţionării cererii de strămutare a cauzei de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Reprezentanta reclamantei avocat Clepan Monica, va depune copia facturilor centralizate ca pretenţii şi diferenţa de facturare. Citarea pârâtei cu menţiunea”aplicat ştampila”. Amână judecarea cauzei la data de 11.02.2011, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.01.2011
În vederea soluţionării cererii de strămutare a cauzei de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Reprezentanta reclamantei avocat Clepan Monica, va depune copia facturilor centralizate ca pretenţii şi diferenţa de facturare. Citarea pârâtei cu menţiunea”aplicat ştampila”. Amână judecarea cauzei la data de 14.01.2011, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.12.2010.
În vederea soluţionării cererii de strămutare a cauzei de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Citarea pârâtei cu menţiunea”aplicat ştampila”. Amână judecarea cauzei la data de 03.12.2010, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 05.11.2010.
În vederea soluţionării cererii de strămutare a cauzei de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Citarea pârâtei cu menţiunea”aplicat ştampila”. Amână judecarea cauzei la data de 05.11.2010, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08.10.2010.
Admite cererea formulată de reprezentanta reclamantei. Reclamanta prin avocat va face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4264,54 lei şi timbru judiciar în sumă de 5 lei. În vederea studierii înscrisurilor de reprezentanta reclamantei avocat Clepan Monica. Citarea pârâtei cu menţiunea”aplicat ştampila”. Amână judecarea cauzei la data de 08.10.2010, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10.09.2010.
Admite cererea de amânare formulată de pârâtă. Reclamanta prin avocat va face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4264,54 lei şi timbru judiciar în sumă de 5 lei. În vederea formulării apărării de către pârâtă. Citarea pârâtei cu menţiunea”aplicat ştampila”. Amână judecarea cauzei la data de 10.09.2010, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04.06.2010.