M********* V****** V*******
ReclamantP***** A*** M**** Ş*******
ReclamantD**** M******
PârâtV***** C********* Z** R******
PârâtV***** M****
PârâtSC 1389 /Respinge excepţiile inadmisibilităţii acţiunii priincipale, tardivităţii formulării cererii principale, astfel cum a fost completată şi precizată ulterior precum şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor. Admite, în parte, acţiunea, astfel cum a fost completată şi precizată ulterior, faţă de pârâta DM. Obligă pe pârâta DM să se prezinte la notarul public pentru perfectarea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare privind suprafaţa de 228,68 mp teren situată in Roşiorii de Vede, str. 1933, nr. 1( fost nr. 3), judetul Teleorman, împreună cu reclamantele MVV şi PAMS. Obligă pe pârâta DM să plătească suma de 30 lei pe zi de întârziere până la executarea efectivă a obligaţiei de prezentare la notarul public, pentru încheierea actului de vânzare-cumpărare în formă autentică, cu titlu de daune cominatorii, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. Respinge cererea prin care reclamantele au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii, constatarea vânzărilor succesive a terenului sus menţionat şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic. Respinge capătul de cerere având ca obiect obligaţia de a face( de prezentare la notarul public) faţă de ceilalţi pârâţi.Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâta DM: Obligă pe pârâta DM să plătească suma de 4208,3 lei cheltuieli de judecată, reclamantelor, Respinge cererea pârâtei DM pentru cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la 9 august 2010
lipsă procedură
Având în vedere lipsa de procedură cu pârâtul BI şi la cererea apărătorului pârâtei DM.
pentru administrare probe
PENTRU CA PÎRÎTUL B.I. SĂ FIE CITAT LA PENITENCIARUL GHERLA
Lipsă procedură
pentru lipsă procedură pîrît B.I.