S* T**** R** C****** S**
DebitorM********* R*********** L******** S***
LichidatorS* V******* R****** S*
CreditorS* M*** B***** S**
CreditorS* E O* G** R****** S* T* M****
CreditorAprobă raportul final întocmit de lichidatorul judiciar EUROBUSINESS LRJ SPRL. În temeiul art. 132 alin.2 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, Închide procedura insolvenţei debitoarei SC TEONA ROM COMPANY SRL şi dispune radierea acesteia din registrul comerţului. În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenţei, descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi, cu excep?ia celor derivând din ac?iunea in antrenarea răspunderii patrimoniale. În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune notificarea prezentei sentinţe direcţiei teritoriale a finanţelor publice şi oficiului registrului comerţului, pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.03.2017.
Hotarare 426/2017 din 29.03.2017termen la 29.03.2017 pentru închidere procedură
Incheiere de sedinta din 01.02.2017pentru închiderea procedurii
Incheiere de sedinta din 19.10.2016pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 15.06.2016pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 09.03.2016pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 02.12.2015pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 09.09.2015pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 01.04.2015pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 05.11.2014pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 14.05.2014pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 22.01.2014Acordă termen la 22.01.2014 pentru continuare procedură
Incheiere de sedinta din 25.09.2013Acordă termen la 25.09.2013 pentru continuare procedură
Incheiere de sedinta din 03.04.2013Definitivează tabelele adiţionale. Acordă termen la 3.042013 pentru continuare procedură
termen la 21.11.2012 pentru continuare procedură şi definitivare tabele adiţionale
termen la 27 iunie 2012 pentru continuare procedură
termen la 4.04.2012 pentru continuare procedură
termen pentru întocmire tabel adiţional la tabelul suplimentar
admite cererea administratorului judiciar; dispune intrarea în procedura falimentului; Numeşte în calitate de lichidator judiciar pe EUROBUSINESS LRJ S.P.R.L.;Fixează termenul maxim de predare a gestiunii către lichidatorul judiciar, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii la 15.06.2011. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor creanţelor născute în cursul procedurii la 04.07.2011. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 04.08.2011. Fixează termenul limită pentru depunerea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii la 11.09.2011. Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii la tabelul suplimentar al creanţelor şi pentru consolidarea tabelului la data de 21.09.2011.
constată ca rămasă fără obiect contestaţia Banca Transilvania SA Suc. Iaşi; admite în parte contestaţia SC Kompass România SA; definitivează integral tabelul creanţelor; amână pronunţarea la 18.05.2011 pentru intrare în faliment
amână pronunţarea la 11.05.2011
termen la 04.05.2011 pentru soluţionare contestaţii
termen la data de 30.03.2011 pentru soluţionare contestaţii; termen la data de 11.05.2011 pentru intrare în faliment
termen la data de 02.02.2011 pentru soluţionare contestaţie şi definitivare tabel adiţional
termen la data de 08.12.2010 pentru soluţionare contestaţie admite cererea formulată de creditorul Banca Transilvania SA; confirmă în calitate de administrator judiciar pe EuroBusiness LRJ SPRL
termen la 20.10.2010 pentru continuare procedură şi soluţionare contestaţie
constată definitiv tabelul creanţelor; termen la 20.10.2010 pentru continuare procedură; termen la 15.09.2010 pentru contestaţie
admite cererea debitorului; deschide procedura insolvenţei; numeşte lichidator judiciar pe Management Reorganizare Lichidare ; fixează termenele limită