C******* G*******
InculpatB****** I****
Parte vătămatăCondamnă pe inculpatul C.G. la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 305 lit.c din Codul Penal. În temeiul art. 81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 şi 84 Cod penal. Face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 alin.1 litera a teza a II-a şi litera b şi suspendă executarea pedepsei accesorii pe toată durata termenului de încercare. Obligă inculpatul la plata sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare în sarcina statului, din care 100 lei pentru urmărirea penală, 100 lei pentru judecată. Obligă inculpatul la plata către partea vătămată a sumei de 1.800 lei reprezentând contravaloare pensie de întreţinere restantă pentru minorii Covataru Valentin şi Covataru Paul. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.06.2010.
Amână judecarea cauzei la data de 7 iunie 2010. Pronunţată în şedinţa publică din 3 mai 2010.