D******* D****
Recurent PetentT***** G******
IntimatS*** G***** P*** S*****
Intimat PetentDECIZIA NR.242/R - Admite recursul declarat de recurentul-petent D******* D****, domiciliat în Rm. Vâlcea, bd. Nicolae Bălcescu, nr. 22, jud. Vâlcea, împotriva sentinţei penale nr. 40 din 21.01.2010, pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea în dosarul nr. 5763/288/2009. Casează, în parte, sentinţa, în sensul că: Admite plângerea formulată de petentul D******* D****. Desfiinţează, în parte, ordonanţa nr. 5294/P/2007 din 14.04.2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea. Schimbă temeiul scoaterii de sub urmărire penală a petentului sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 290 Cod penal ( pct. 1), din art. 10 lit. b1 C.pr.pen. în art. 10 lit. d C.pr.pen. Înlătură sancţiunea cu caracter administrativi a amenzii, aplicată petentului şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11.05.2010.
amână pronunţarea la 11.05.2010
amână pronunţarea la data de 10.05.2010
amână pronunţarea la data de 03.05.2010