S* M** C***** I***** S**
ReclamantC***** C******* P*** C******** L**** C*******
PârâtN****** L****
PârâtO****** C*****
PârâtRespinge acţiunea. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 16 Mai 2011, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Uneşte cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Năstase Liviu şi excepţia prematurităţii capătului de cerere privind plata prejudiciului moral. Pune în vedere reclamantei, prin reprezentant, ca până la următorul termen de judecată să depună la dosar înscrisurile necesare expertului pentru a putea răspunde obiectivului nr. 2 şi să facă dovada că avea resursele necesare construirii celor 55 de case. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 16 mai 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11 Aprilie 2011, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, Complet specializat contencios administrativ si fiscal
Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentanţii părţilor, pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză. Prorogă discutarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Năstase Liviu şi excepţia prematurităţii capătului de cerere privind plata prejudiciului moral, pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 11 aprilie 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28 Martie 2011, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, Complet specializat contencios administrativ si fiscal.
Se revine cu adresă către expertul Popa Nicolae, cu menţiunea de a cita părţile şi de a depune la dosar dovezile de citare, conform disp.art. 208 Cpc şi de a efectua şi a depune raportul de expertiză, în exemplare suficiente pentru instanţă şi pentru părţi, cu cel puţin 5 zile înainte de următorul termen de judecată, conform art. 209 Cpc. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 28 martie 2011, pentru când se citează pârâtul Năstase Liviu, cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de art. 225 Cod pr.civ. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21 Februarie 2011, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, Complet specializat contencios administrativ si fiscal.
Încuviinţează pentru reclamantă proba cu expertiză tehnică judiciară în specialitatea evaluări bunuri, cu următoarele obiective: - stabilirea valorii de piaţă a terenului de 56.200 mp, în două variante: ţinându-se cont de destinaţia agricol-extravilan şi ţinându-se cont de destinaţia construcţii-intravilan; - evaluarea profitului ce ar fi putut fi obţinut din vânzarea imobilelor cuprinse în proiectul Ansamblu de locuinţe depus în cauză, cu referire la un număr de 55 de case. Stabileşte onorariu provizoriu in cuantum de 800 lei, în sarcina reclamatei. Pune în vedere reclamatei, prin reprezentant, să facă dovada consemnării onorariului provizoriu, în termen 5 zile de la încuviinţarea probei cu expertiză, sub sancţiunea decăderii. Numeşte expert, prin tragerea la sorţi de pe lista comunicată de Biroul Local De Expertize Tehnice, pentru a efectua expertiza tehnică judiciară în specialitatea evaluări bunuri, pe domnul Popa Nicolae(nr. 8). Se emite adresă către expert cu menţiunea de a cita părţile, conform disp.art. 208 Cpc şi de a efectua şi a depune raportul de expertiză cu obiectivele menţionate, în exemplare suficiente pentru instanţă şi pentru părţi, cu cel puţin 5 zile înainte de următorul termen de judecată, conform art. 209 Cpc. Se emite adresă către Biroul Local De Expertize Tehnice, în vederea comunicării că domnul expert Popa Nicolae a fost desemnat să efectueze expertiza tehnică judiciară în specialitatea evaluări bunuri, în prezenta cauză. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 21 februarie 2011, pentru când se citează pârâţii Năstase Liviu şi O****** C*****, cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de art. 225 Cod pr.civ. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24 Ianuarie 2011, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, Complet specializat contencios administrativ si fiscal.
Încuviinţează cererea de amânare pentru a lua cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor, formulată de reclamant, prin reprezentant. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 21 ianuarie 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10 Ianuarie 2011, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, Complet specializat contencios administrativ si fiscal.
Pune în vedere părţilor, prin reprezentanţi, să răspundă la interogatorii pe acelaşi exemplar, conform disp.art. 221 Cpc. Menţine în sarcina pârâtei C***** C******* P*** C******** L**** C*******, obligaţia de a depune la dosar toate actele care au stat la baza emiterii Hotărârii nr. 06/12.02.2010. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 10 ianuarie 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06 Decembrie 2010 , la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, Complet specializat contencios administrativ si fiscal.
Încuviinţează pentru reclamant şi pârâta C***** C******* P*** C******** L**** C******* probele cu înscrisuri şi interogatoriu. Pune în vedere părţilor, prin reprezentanţi, să depună la dosar interogatoriile, în termen de 5 zile, pentru a fi comunicate. Respinge proba testimonială solicitată de reclamant, prin reprezentant. Prorogă discutarea admisibilităţii probei cu expertiză tehnică judiciară, după administrarea celorlalte probe. Menţine în sarcina pârâtei C***** C******* P*** C******** L**** C*******, obligaţia de a depune la dosar toate actele care au stat la baza emiterii Hotărârii nr. 06/12.02.2010. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 06 decembrie 2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22 Noiembrie 2010 , la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, Complet specializat contencios administrativ si fiscal.
Încuviinţează cererea de amânare pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării şi înscrisurilor, formulată de reclamant. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 22 noiembrie 2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 01 noiembrie 2010 , la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, Complet specializat contencios administrativ si fiscal.
Încuviinţează cerere de amânare pentru imposibilitate de prezentare, formulată de reprezentanta pârâtei C***** C******* P*** C******** L**** C*******. Menţine în sarcina pârâtei C***** C******* P*** C******** L**** C*******, obligaţia de a depune la dosar toate actele care au stat la baza emiterii Hotărârii nr. 06/12.02.2010. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 01 noiembrie 2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18 octombrie 2010 , la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, Complet specializat contencios administrativ si fiscal.
Pune în vedere reclamantului, prin reprezentant, să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru şi să depună timbru judiciar, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată ca netimbrată, conform disp.art. 20 din Legea 146/1997. Pune în vedere pârâtului C***** C******* P*** C******** L**** C*******, prin reprezentant, să depună la dosar toate actele care au stat la baza emiterii Hotărârii nr. 06/12.02.2010. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 18 octombrie 2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27 septembrie 2010 , la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, Complet specializat contencios administrativ si fiscal.