Dosar 5774/243/2010 din 07.12.2010

Infracţiuni la regimul silvic (Legea nr.46/2008)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5774/243/2010
Data dosar:
07.12.2010
Instanta:
Judecătoria Hunedoara
Departament:
Civil si penal
Obiect:
Infracţiuni la regimul silvic (Legea nr.46/2008)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.01.2011 la ora 8:30

    Complet: C7
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul, M***** P****, - 375 lei (treisuteşaptezecişicincilei) amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori prev. şi ped. de art. 108. alin. 1 lit. „a” din L nr. 46/2008 cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 c.proc.pen. Pune în vedere inculpatului disp. art. 63/1 c.pen. potrivit cărora dacă cel condamnat se sustrage cu rea credinţă de la executarea amenzii, instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracţiunea săvârşită, ţinând seama de partea din amendă care a fost achitată. Constată că partea vătămată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În baza art. 191 al. 1 C.pr.pen. obligă pe inculpat să plătească suma de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Flux dosar


Actualizare GRPD