Dosar 5883/258/2010 din 08.12.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5883/258/2010
Data dosar:
08.12.2010
Instanta:
Judecătoria Miercurea Ciuc
Departament:
-
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.12.2011 la ora 8:30

    Complet: C5VECHI
  • Condamnare

    În baza art. 87 alin.1 din O.U.G. 195/2002-R cu aplicarea art. 74 lit. a - c), 75 alin. 2) şi art. 80 alin.2) C.pen., condamnă pe inculpatul la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală. În baza art.71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b şi c Cod penal, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni. În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, suspendă şi executarea pedepsei accesorii. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 şi 84 Cod penal. În baza art. 191 C.pr.pen., obligă pe inculpat să plătească statului suma de 644 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 200 lei onorariu avocat ce urmează a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei, 44 lei cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală şi 400 lei cheltuieli judiciare, în faza de judecată. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.12.2011

  • Sedinta din data de 09.11.2011 la ora 8:30

    Complet: C5VECHI
  • Amână cauza

    procedura viciata

  • Sedinta din data de 28.09.2011 la ora 8:30

    Complet: C5VECHI
  • Amână cauza

    lipsa inculapt si martori

  • Sedinta din data de 15.06.2011 la ora 8:30

    Complet: C5VECHI
  • Amână cauza

    referat de evaluare

Flux dosar


Actualizare GRPD