S* J**** I***** S**
Recurent RECLAMANTD******* G******* A F********* P****** T****
Intimat PARATA************ F********* P****** A M*********** T********
Intimat PARATRespinge recursul declarat de recurenta S* J**** I***** S** Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 333/PI/2.03.2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar 5886/30/2009 în contradictoriu cu intimaţii D******* G******* A F********* P****** T**** şi Administraţia Finanţelor Publice Timişoara. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 20.01.2011.
Amână pronunţarea la data de 20.01.2011.
Se amână cauza pentru a se emite adresă către A.F.P. Timişoara în vederea comunicării unor acte.
Admite cererea formulată de doamna judecător Ruxandra Codrea, cerere formulată în dosar nr.5886/30/2009 al Curţii de Apel Timişoara – Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată incompatibilitatea acesteia în soluţionarea cauzei. Pronunţată în şedinţă publică din 22.10.2010.
pentru soluţionarea cererii de abţinere formulata de d-na judecător Ruxandra Codrea