P******* S****
PetentI************ J******* D* P****** S******
IntimatAdmite plângerea. Anulează procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CC nr. 4693742 încheiat de intimat la data de 11.06.2010. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.02.2011.
Având în vedere că, potrivit Ordinul de serviciu în vigoare privind stabilirea atribuţiunilor pentru conducerea instanţelor, judecători şi personalul auxiliar de specialitate, există complete specializate în judecarea cauzelor în materie civilă şi faţă de împrejurarea că, potrivit art. 2 din Hotărârea Colegiului de conducere al instanţei nr. 2/ 10.01.2011, prin tragere la sorţi s-a stabilit că şedinţa de judecată a completului C 19 din data de 13.01.2011 să fie prezidată de Completul nr.6 judecător Bivol Mihaela , judecător ce este specializat în materie penală şi faţă de împrejurarea că în prezenta cauză urmează a fi puse concluzii pe fondul cauzei şi faţă de necesitatea ca aceste concluzii să fie puse în faţa unui judecător specializat în materie civilă, Pentru respectarea principiului specializării completului, Amână judecarea cauzei la data de 17 februarie 2011, pentru când se va cita intimatul. Dată în şedinţă publică azi, 13.01.2011.
În temeiul art. 167 al.1 Cod procedură civilă , încuviinţează proba cu audierea martorelor Frumuşelu Lucica şi Şchiopu Maria şi ia act de obligaţia petentului de a asigura prezenţa acestora în instanţă la termenul viitor, fără a fi citate . Amână judecarea cauzei la data de 13 ianuarie 2011, pentru când se va cita intimatul. Dată în şedinţă publică azi, 11.11. 2010.
Faţă de cererea petentului şi în vederea respectării principiului dreptului la apărare, Acordă termenul solicitat, sens în care , Amână judecarea cauzei la data de 11 noiembrie 2010, pentru când se vor cita părţile. Dată în şedinţă publică azi, 14.10. 2010.