P******* C****** C**********
ReclamantF***** D***** N******
PârâtP******* V*****
PârâtAdmite excepţia. Constată perimată cererea.
Hotarare 222/2014 din 11.03.2014În baza disp. art. 155 indice 1 Cod proc. civilă, suspendă judecata.
Incheiere suspendare din 13.12.2011Amână judecarea cauzei la data de 13.12.2011, pentru când se va recita reclamantul, cu menţiunea de a preciza, în mod clar, modul de calcul al creanţei solicitate, perioada pentru care se solicită această creanţă, temeiul de drept în baza căruia au fost achitate sumele respective şi, dacă aceste sume, achitate pârâtului, au reprezentat sume brute sau nete, sub sancţiunea suspendării cauzei, şi a amendării Primarului în caz de nedepunere a celor solicitate şi, conform disp. art. 88 al. 1 pct. 5 Cod proc. civilă, având în vedere că pârâţii au primit citaţia sub semnătură de primire, prin reprezentant legal, sunt prezumaţi că au în cunoştinţă şi termenele de judecată ulterioare, urmând a nu mai fi citaţi. Pronunţată în şedinţa publică, azi 01.11.2011.
În baza disp. art. 244 al.1 pct. 1 C.p.c. suspendă judecata cauzei.
Amână judecarea cauzei la data de 22.03.2011, pentru când se vor cita reclamantul şi pârâtul F***** D***** N******, cu câte un exemplar al completării la întâmpinare, iar pârâtul F***** D***** N******, cu un exemplar al înscrisurilor depuse de reclamant şi cu menţiunea de a formula întâmpinare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 22.02.2011.
Amână judecarea cauzei la data de 22.02.2011, pentru când se întocmeşte adresă către reclamant, cu un exemplar al întâmpinării şi cu menţiunea de a depune la dosar modul de calcul al creanţei solicitate pentru perioada menţionată în acţiunea introductivă şi, conform art. art. 88 al. 1 pct. 5 Cod proc. civilă, având în vedere că părţile au primit citaţia sub semnătură de primire, reclamantul prin reprezentant legal, iar pârâţii personal, sunt prezumate că au în cunoştinţă şi termenele de judecată ulterioare, urmând a nu mai fi citate. Pronunţată în şedinţa publică, azi 25.01.2011.