C****** D* C****** A****
Recurent REPR. PRIN KOPAC ATTILAJ************** E**** A*****
IntimatJ************** A***** E*****
IntimatJ************** E***** P****** C******** M****
IntimatJ************** C********* J**** M**** A********
IntimatRespinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamant ca neîntemeiată. Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienţi.
Amână pronunţarea la data de 06 decembrie 2011.
Amână pronunţarea la data de 29 noiembrie 2011.
În vederea depunerii arborelui genealogic, la dosarul cauzei, precum şi a certificatelor de naştere lipsă.
În vederea depunerii la dosar a unui arbore genealogic, în vederea fixării cadrului procesual. Se citează ultimii trei intervenienţi introduşi în cauză de la adresele indicate la acest termen de judecată, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Faţă de cererea de amânare formulată de reclamant, precum şi în vederea efectuării traducerii din limba maghiară, în limba română, a înscrisurilor depuse la dosar de către reprezentanta pârâţilor şi intervenienţilor, reprezentând acte de stare civilă.
în vederea citării intervenientului
În vederea comunicării înscrisurilor depuse la dosar de către părţi.
Se citează, în calitate de pârâţi, persoanele meneţionate în precizarea de acţiune formulată de reclamant. Se revine cu adresă către arhiva succesorală.
În vederea studierii înscrisurilor depuse la dosar şi pentru indicarea domiciliilor pârâţilor introduşi în cauză.
La cererea reclamantului, în vederea angajării unui avocat şi pregătirii apărării. SE ataşează dos. nr. 2067/245/2007 şi dos. nr. 61/305/2008 ale Judecătoriei Sf. Gheorghe. Se emite adresă către BNP Szen Maria prin care se solicită să depună la dosar o copie certificată a dosarului succesoral nr. 42/2009.