M**** R***
ReclamantP******* M*********** A***
Pârâtconstată perimată acţiunea
Suspendă judecata acţiunii în contencios administrativ exercitată de reclamantul M**** R***, fiul lui Ştefan şi Gabriela, ns. la 28.07.1987, în prezent deţinut în Penitenciarul Mărgineni, jud. Dâmboviţa, împotriva pârâtei P******* M*********** A***, având ca obiect refuz de soluţionare a cererii. Cauza va fi repusă pe rol la stăruinţa părţii, după depunerea la dosar a înscrisurilor solicitate, respectiv copii după cererea adresată Primăriei municipiului Arad, precum şi dovada comunicării acesteia. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea cu reclamantul. Potrivit dispoziţiilor art. 339 C,.pr.civ., recursul se judecă de către un complet de recurs al Tribunalului Arad. Dată în şedinţa publică din 11 octombrie 2010.