O****** - O****** R********** C********* D* P* L**** T********* D********
ReclamantS*** C***** C** S*****
PârâtÎn temeiul art. 281 Cod procedură civilă, îndreaptă eroarea materială strecurată în preambulul sentinţei nr. 925/15.04.2011, pronunţată în dosarul nr. 5941/120/2010 al Tribunalului Dâmboviţa în sensul menţionării că la data de 15.04.2011 instanţa a pronunţat SENTINTA nr. 925 Indreptarea se face în toate exemplarele sentinţei. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 29.04.2011.
ADMITE cerrea. dispune dizolvarea pârâteu SC CAZINO COM SRL.
ACORDA TERMEN la data de 15.04.2011 pentru îndeplinirea corectă a procedurii de citare cu pârâta SC CAZINOU COM SRL şi pentru ca aceasta să facă dovada depunerii la ORC Dâmboviţa a situaţiilor financiare aferente anului 2008.
ACORDA TERMEN la data de 4.03.2011 pentru ca pârâta să facă dovada depunerii la ORC Dâmboviţa a situaţiilor financiare aferente anului 2008.