M**** U*** & C******** S** P*****
ReclamantA****** P***** P******** M******* A***
PârâtAdmite în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC MAMBO UTIL & CONSTRUCT SRL în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI ARAD şi, în consecinţă : Constată aprobarea tacită a cererii formulată de către reclamantă înregistrată sub nr. 7241/07.06.2010, la sediul pârâtei. Obligă pârâta să elibereze avizul de aprobare a tabelului cu valoarea garanţiei financiare pentru refacerea mediului necesar pentru obţinerea permisului de exploatare a depozitelor de nisip şi pietriş. Obligă conducătorul pârâtei la plata unei amenzi judiciare în cuantum de 20% din salariul minim net pe economie, pentru fiecare zi de întârziere, în cazul neîndeplinirii obligaţiei de mai sus înlăuntrul unui termen de 10 zile de la comunicarea prezentei. Respinge capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru daunele cauzate prin întârziere. Obligă pârâta la 1.239,30 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă cu privire la capătul de cerere privind îndeplinirea procedurii aprobării tacite a cererii şi a obligaţiei de eliberare a avizului. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare în ce priveşte capetele de cerere privind plata amenzii judiciare, a despăgubirilor şi stabilirea termenul pentru executarea obligaţiei. Pronunţată în şedinţa publică din 10 noiembrie 2010.
Termen - 10.11.2010 - pentru studierea întâmpinării