M********* A********* P*** P*****
Recurent ReclamantS* M*** P*** C** S**
Intimat PârâtRespinge excepţiile nulităţii recursului şi a lipsei mandatului din partea Consiliului Local Alexandria, ca nefondate, invocate de intimata S* M*** P*** C** S**. Admite recursul. Modifică sentinţa în sensul că admite acţiunea reclamantei împotriva pârâtei. Dispune evacuarea pârâtei din imobilul aflat în Piaţa Unirii, hala parter, poziţia B. Obligă pârâta la plata daunelor în valoare de 50 lei/zi de întârziere calculate începând cu data pronunţării prezentei hotărâri şi până la eliberarea imobilului. Respinge, ca nefondată, cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă S* M*** P*** C** S**. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2011.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de domnul avocat Boldeiu Irinel în calitate de apărător ales al intimatei-pârâte, pe motivul imposibilităţii de prezentare la acest termen de judecată dar şi pentru a lua cunoştinţă de conţinutul concluziilor scrise şi de înscrisrile ataşate acestora depuse la acest termen de judecată de recurenta-reclamantă.
încuviinţează cererea formulată de recurentă, prin apărător, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de întâmpinarea depusă de intimată la acest termen, prin care s-au invocat mai multe excepţii.
încuviinţează cererea de amânare formulată de intimată, pentru lipsă apărare şi amână judecarea cauzei în acest sens.