C****** D* R****** J*******
Intimat ReclamantG********* C** R******
Intimat ReclamantM********* C******* S* C*******
Recurent PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele C****** D* R****** J******* şi GREENPEACE CEE ROMÂNIA în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL CULTURII ŞI PATRIMONIULUI NAŢIONAL. Obligă pârâtul să furnizeze reclamantelor în termen de 10 zile informaţiile de interes public solicitate prin pct. 1 al cererii nr. 3916/09.10.2010. Respinge cererea cu privire la restul informaţiilor solicitate, ca neîntemeiată. Respinge cererea privind obligarea pârâtului la daune morale, ca neîntemeiată.Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.12.2011
În temeiul 151 cpc dispune repunerea cauzei pe rol pentru a se comunica pârâtului copia notelor scrise şi un exemplar al înscrisurilor depuse după închiderea dezbaterilor de reclamante. Stabileşte termen la 09.12.2011, C10-CA, ora 08:30, cu citarea părţilor în termen scurt.. Pronunţată în şedinţă publică.
pt a se lua cunoştinţă de întâmpinare