Dosar 6024/40/2010 din 15.09.2010

exequator (recunoasterea inscrisurilor si hotararilor straine)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6024/40/2010
Data dosar:
15.09.2010
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
exequator (recunoasterea inscrisurilor si hotararilor straine)
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.11.2010 la ora 8:30

    Complet: CivFondDC2
  • Admis fond

    Admite cererea. Recunoaşte pe teritoriul României efectele juridice ale sentinţei civile de divorţ nr. 2749 din 11 mai 2010, eliberată de autorităţile japoneze, Primăria Naka-Ku, oraşul Nagoya. Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică din 12 noiembrie 2010.

  • Sedinta din data de 29.10.2010 la ora 8:30

    Complet: CivFondDC4
  • Repus pe rol

    După deliberare se consideră necesar a se reveni cu adresă către CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BOTOŞANI – prin Biroul de Stare Civilă Botoşani, De asemenea se dispune întocmirea unei adrese către petentul C********* L*****, pentru a depune la dosar copie după originalul înscrisului a cărei recunoaştere se solicită şi traducerea acestuia în limba română de către un traductor autorizat prin Ministerul de Justiţie, care să certifice exactitatea traducerii cu textul înscrisului de pe documentul original, vizat de acesta şi autentificat la notariat public,

  • Sedinta din data de 15.10.2010 la ora 8:30

    Complet: CivFondDC2
  • Amânat

    lipsă porcedură

Flux dosar


Actualizare GRPD