Dosar 6039/117/2009 din 12.07.2010

recalculare pensie


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6039/117/2009
Data dosar:
12.07.2010
Instanta:
Curtea de Apel Cluj
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
recalculare pensie
Categorie:
Asigurari sociale
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.09.2011 la ora 12:00

    Complet: COMPLETUL NR. 8-R
  • Încheiere

    Respinge ca nefondată cererea formulată de reclamantul recurent CI, având ca obiect îndreptare eroare materială. Irevocabilă. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 9 septembrie 2011.

  • Sedinta din data de 02.12.2010 la ora 12:00

    Complet: COMPLETUL NR. 8-R
  • Admis recurs

    Admite recursul declarat de reclamantul CI împotriva sentinţei civile nr. 926 din 15.03.2010 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. 6039/117/2009, pe care o modifică în întregime în sensul că: Admite acţiunea formulată de reclamantul CI în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi în consecinţă: obligă pârâta să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea reclamantului, cu luarea în calcul la calculul punctatului mediu anual şi a cuantumului pensiei şi a veniturilor realizate de acesta în Regatul Maroc în perioada 16.09.1974 - 15.09.1978, începând cu data de 04.08.2006. Obligă pârâta să achite reclamantului diferenţa dintre pensia cuvenită prin luarea în calcul a drepturilor menţionate mai sus şi pensia achitată, începând cu data de 04.08.2006. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 2 decembrie 2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD