A******** C********* B***** A*******
PetentAdmite cererea formulată de petiţionarul VIERU PAUL în calitate de împuternicit conform dispoziţiilor prevăzute la pct.VIII (2) din Actul constitutiv al ASOCIAŢIEI CINEGETICE BUZĂUL ARDELEAN şi, în consecinţă: Dispune înscrierea ASOCIAŢIEI CINEGETICE BUZĂUL ARDELEAN, cu sediul în România, comuna Sita Buzăului, str.Principală, nr.222, judeţul Covasna, în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa acestei instanţe. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 22 septembrie 2010.
Amânarea judecăţii cauzei şi acordarea unui nou termen în Camera de Consiliu pentru data de 22 septembrie 2010, dată pentru care se emite adresă petiţionarului Vieru Paul, pentru a indica şi insera în Actul Constitutiv, componenţa nominală a cenzorului conform dispoziţiilor art.6 alin.2 lit.g din OG 26/2000. Pronunţată în şedinţa publică din 15 septembrie 2010
Amână judecata cauzei la data de 15 septembrie 2010, termen pentru care se pune în vedere petiţionarului să depună la dosar în original, dovada patrimoniului iniţial, să precizeze numele cenzorului şi să facă dovada calităţii sale de contabil autorizat legal. Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 septembrie 2010.