S****** A****
Reclamant RecurentC****** L***** D* F**** F****** D*********
Pârât IntimatC****** J******** D* F*** F****** D** C***** P********** S******
Pârât IntimatRespinge acţiunea având ca obiect "fond funciar" formulată de reclamantul S****** A**** în contradictoriu cu Comisia Locală de fond funciar Dărmăneşti şi Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.03.2010.
Amână pronunţarea la data de 26.03.2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.03.2010.
Amână pronunţarea la data de 19.03.2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.03.2010.
Se va emite adresă către pârâta Comisia locală de fond funciar Dărmăneşti şi către O.C.P.I. Suceava spre a ne înainta documentaţia care a stat la baza emiterii T.P. nr. 4363/11.04.1993. Se va emite adresă către pârâta Comisia judeţeană de fond funciar din cadrul Prefecturii Suceava spre a ne preciza dacă pentru terenul menţionat în T.P. nr. 4363/11.04.1993 s-a reconstituit dreptul de proprietate şi pentru alte persoane. Amână cauza la data de 12.03.2010, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.02.2010.