Dosar 6191/190/2010 din 07.07.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6191/190/2010
Data dosar:
07.07.2010
Instanta:
Judecătoria Bistrița
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.06.2011 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.3
  • Soluţionare

    În baza art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 republicată, condamnă pe inculpatul A. A., citat şi prin publicitate, pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având dreptul de a conduce suspendat, la pedeapsa de: -1an închisoare. Constată că fapta dedusă judecăţii a fost comisă în condiţiile concursului real prev.de art.33 lit.a Cod penal, cu infracţiunea prev.de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată, cu aplic.art.74 lit.c Cod penal raportat la art.76 lit.d Cod penal, pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pe o durată de 2 ani şi 3 luni, prin SP nr.8/2010 a Judecătoriei Făurei, definitivă la data de 23 februarie 2010. În baza art.85 Cod penal, dispune anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii de 3 luni aplicată prin SP nr.8/2010 a Judecătoriei Făurei, pedeapsă pe care, potrivit art.34 lit.b Cod penal, o contopeşte cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru fapta dedusă judecăţii, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de: -1an închisoare. În baza art.81 Cod penal rap.la art.85 alin.3 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind un termen de încercare de 3 ani, potrivit art.82 Cod penal. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.83 Cod penal. Face aplicarea art.71 alin.2 Cod penal raportat la art.64 lit.a teza II-a şi lit.b Cod penal, iar în temeiul art.71 alin.5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art.191 alin.1 Cod proc.penală, obligă pe inculpat să plătească, în favoarea statului, suma de 450 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei onorariu avocat oficiu pentru avocat Cornea Ciprian. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 2 iunie 2011.

  • Sedinta din data de 26.05.2011 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.3
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 02 iunie 2011.

  • Sedinta din data de 19.05.2011 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.3
  • Amână pronunţarea

    amânare de pronunţare pentru data de 26.05.2011

  • Sedinta din data de 28.04.2011 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.3
  • Amână cauza

    - recitarea inculpatului cu citaţie, citarea acestuia prin publicitate şi prin afişare la uşa instanţei, - se va efectua adresă către Consiliul Local Tiha Bârgăului pentru a se proceda la Afişarea prin publicitate a citaţiei şi pentru a aplica ştampila unităţii pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare - se va efectua adresă către Avocat Cornea Ciprian pentru a se pune în vedere să se prezinte în apărarea inculpatului pentru următorul termen de judecată - recitarea martorului acuzării Rujiţchi Iosif cu citaţie şi mandat de aducere cu executare efectivă şi avertisment de amendare pentru persoana vinovată de neexecutarea mandatului - În baza art. 198 al.2 Cod procedura penala, dispune amendarea martorului acuzării Rujiţchi Iosif, cu suma de 500 lei pentru neexecutarea dispoziţiilor instanţei; - Se va comunica o copie după încheierea de şedinţă prin care s-a dispus sancţionarea acestuia, cu drept de reducere sau de scutire de amendă în termen de 10 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 10.03.2011 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.3
  • Amână cauza

    - recitarea inculpatului cu citaţie şi mandat de aducere cu executare efectivă şi avertisment de amendare pentru persoana vinovată de neexecutarea mandatului - citarea acestuia prin publicitate şi prin afişare la uşa instanţei, - citarea martorilor acuzării Rujiţchi Iosif cu citaţie şi mandat de aducere cu executare efectivă şi avertisment de amendare pentru persoana vinovată de neexecutarea mandatului

  • Sedinta din data de 27.01.2011 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.3
  • Amână cauza

    - recitarea inculpatului cu citaţie şi mandat de aducere cu executare efectivă şi avertisment de amendare pentru persoana vinovată de neexecutarea mandatului - citarea acestuia prin publicitate şi prin afişare la uşa instanţei, - citarea martorilor acuzării Rujiţchi Iosif şi Hanga Larion de la adresele din rechizitoriu

  • Sedinta din data de 25.11.2010 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.3
  • Amână cauza

    - recitarea inculpatului cu citaţie şi mandat de aducere cu executare efectivă şi avertisment de amendare pentru persoana vinovată de neexecutarea mandatului - citarea acestuia prin publicitate şi prin afişare la uşa instanţei, - se va efectua adresă către SEIP Suceava pentru a ne comunica adresa de domiciliu a inculpatului,

  • Sedinta din data de 21.10.2010 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.3
  • Amânat

Flux dosar


Actualizare GRPD