C**** E**** M****
Apelant ReclamantP******* M******* N*****
Intimat PârâtAdmite în parte apelul declarat de reclamanta C.E.M, în contra sentinţei civile nr. 597 din 29 iunie 2010 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. 6209/117/2009, pe care o anulează în parte, în privinţa soluţiei date cererii reclamantei având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru imobilele din CF nr. 19560 Cluj, nr.top.10391, în suprafaţă de 299 stjp.; CF nr. 9397 Cluj, teren în suprafaţă de 525 mp. şi în aceste limite trimite cauza pentru competentă soluţionare în primă instanţă la Judecătoria Cluj-Napoca. Menţine restul dispoziţiilor din sentinţă. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2010.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA pentru data de 19 NOIEMBRIE 2010.