V*** E****
ContestatorS* D**** H****** S* C* S***** A***
IntimatAdmite în parte contestaţia precizată. Anulează decizia nr. 354/21.12.2010 emisă de intimată. Dispune reîncadrarea contestatoarei pe postul şi funcţia deţinute anterior concedierii. Obligă intimata să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, de la data concedierii – 21.12.2010 şi până la reintegrarea efectivă. Obligă intimata să facă cuvenitele rectificări în carnetul de muncă referitoare la concediere şi reîncadrarea contestatoarei, conform prezentei hotărâri. Obligă intimata să achite către bugetele de asigurări sociale toate contribuţiile aferente despăgubirilor ce se vor acorda prin prezenta hotărâre. Respinge cererea de acordare a daunelor morale ca neîntemeiată. Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 3.100 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.10.2011.