G******** P****
ContestatorC*** D* P***** A M*********** B********
IntimatAdmite în parte acţiunea formulată de reclamantul G******** P**** împotriva paratei CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCURESTI. Admite contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 247813/04.11.2010 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă emisă de Casa Locală de Pensii sector 2. Obligă pârâta sa emită o decizie, prin care sa recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenita reclamantului, retroactiv, începând cu data de 16.09.2010, cu luarea in considerare la stabilirea drepturilor de pensie si a veniturilor sub formă de acord realizate în perioada august 1970 - 01.04.2001, prevăzute de adeverinţa nr. adeverinţa nr. 190357/09.09.2010, emisă de Regia Autonomă de Transport Bucureşti. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumelor reprezentând diferenţa dintre pensia cuvenită conform prezentei sentinţe şi pensia efectiv încasată pe perioada 16.09.2010 la zi. Respinge în rest contestaţia ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.01.2012.