R*** M****
ReclamantR*** A**
ReclamantŞ***** E*****
PârâtP***** G*******
PârâtD******* I****
PârâtAdmite în parte cererea. Dispune sistarea indiviziunii, atribuie reclamanţilor parcela nr.1.Respinge petitul având ca obiect prestaţie tabulară.
amână pronunţarea la data de 19.01.2011
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.01.2011Considerând derizorie valoarea imobilului indicată de reclamanţi în cererea principală care potrivit Anexei …. la raportul de expertiză aferent anului 2010 al Camerei Notarilor Publici Braşov este de 20.462 lei, astfel că pentru petitul 1, taxa judiciară de timbru stabilită este de 1338 lei şi timbru judiciar de 5 lei, pentru petitul 2: taxa judiciară de timbru fiind de 613 lei şi 5 lei, iar pentru petitul 3, taxa judiciară de timbru fiind de 8 lei şi 0,3 lei timbru judiciar, din care s-a achitat suma de 518 lei şi 5,30 lei; Văzând şi cererea în probaţiune formulată de reprezentanta reclamanţilor şi înscrisurile depuse de aceasta; Pune în vedere reprezentantei reclamanţilor să achite diferenţa de taxă judiciară de timbru în sumă de 1441 lei şi timbru judiciar de 10 lei, sub sancţiunea anulării acţiunii ca insuficient timbrată. Încuviinţează probele solicitate de reprezentanta reclamantei, respectiv cu înscrisuri şi luarea unui interogatoriu pârâtei P***** G*******, care se citează cu menţiunea „personal la interogatoriu” sub sancţiunea prevăzută de art.225 Cod procedură civilă. Prorogă pronunţarea asupra expertizei topografice extrajudiciare, după ce lucrarea va fi comunicată pârâţilor iar din actul de procedura va rezulta acest lucru.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.11.2010Se comunică pârâţilor un exemplar al precizării de acţiune formulată de reclamanţi. Amână judecata cauzei la 17 noiembrie 2010, termen pentru care se citează pârâţii. Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 octombrie 2010.