Dosar 62628/3/2010 din 23.12.2010

expropriere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 62628/3/2010
Data dosar:
23.12.2010
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a-IV-a Civilă
Obiect:
expropriere
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.05.2012 la ora 08:30

    Complet: F 7
  • Soluţionare

    respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Popeşti-Leordeni, ca îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Admite în parte cererea. Anulează în parte Hotătârea nr. 45/12.11.2010 emisă de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale şi Consiliul Local al oraşului Popeşti-Leordeni, jud. Ilfov, în ce priveşte cuantumul despăgubirilor. Obligă pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale să plătească reclamanţilor o despăgubire pentru expropriere de 150 euro/mp, respectiv suma totală de 11.100 euro,la cursul BNR din ziua plăţii. Obligă pârâta la 1.500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul experţilor, către reclamanţi. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.05.2012.

  • Sedinta din data de 22.05.2012 la ora 08:30

    Complet: F 7
  • Amână cauza

    AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA 29.05.2012

  • Sedinta din data de 15.05.2012 la ora 08:30

    Complet: F 7
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 20.03.2012 la ora 08:30

    Complet: F 7
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 17.01.2012 la ora 08:30

    Complet: F 7
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 15.11.2011 la ora 08:30

    Complet: F 7
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 18.10.2011 la ora 08:30

    Complet: F 7
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 20.09.2011 la ora 08:30

    Complet: F 7
  • Încheiere

    Respinge excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă invocată de Consiliul Local Popeşti Leordeni, ca neîntemeiată. Respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes. Respinge ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local Popeşti Leordeni. Constată că acest pârât nu are calitate procesuală pasivă. Respinge excepţia tardivităţii, invocată de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, ca neîntemeiată. Cu apel odată cu fondul. Termen pentru continuarea judecăţii la 18.10.2011, F7, pentru când se vor cita părţile. Se va emite adresă către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliare Ilfov pentru a comunica în copie dosarele de carte funciară (încheieri, extrase, documentaţii cadastrale, acte de proprietate) aferente numerelor cadastrale nr. 5648/1 şi nr. 5648/2. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.09.2011.

  • Sedinta din data de 14.06.2011 la ora 08:30

    Complet: F 7
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 17.05.2011 la ora 08:30

    Complet: F 7
  • Amână cauza

Flux dosar


Actualizare GRPD