Dosar 62678/3/2010 din 23.12.2010

drept de autor şi drepturi conexe


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 62678/3/2010
Data dosar:
23.12.2010
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a-IV-a Civilă
Obiect:
drept de autor şi drepturi conexe
Categorie:
Proprietate Intelectuala
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.03.2012 la ora 08:30

    Complet: Proprietate Intelectuală 1
  • Admite cererea

    Admite în parte cerere. Constată încălcarea drepturilor patrimoniale de autor ale reclamantei şi intervenientei prin editarea/reproducerea şi comercializarea de către pârâtă a operelor "Baltagul", "hanul Ancuţei" şi "Domnul Trandafir" - autor M.Sadoveanu. Respinge ca neîntemeiate capetele de cerere privind interzicerea reproducerii şi comercializării acestor opere, retragerea de pe piaţă şi distrugerea tuturor exemplarelor, sub sancţiunea unor daune materiale în cuantum de 1000 lei pe zi de întârziere, precum şi dovedirea încetării reproducerii, comercializării, retragerii de pe piaţă şi distrugerii/donării exemplarelor în cauză. Obligă pârâta să plătească reclamantei şi intervenientei suma de 1982,67 lei, despăgubiri, precum şi suma de 2882,87 lei, cheltuieli de judecată. Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.03.2012.

  • Sedinta din data de 13.03.2012 la ora 08:30

    Complet: Proprietate Intelectuală 1
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 20.03.2012

  • Sedinta din data de 07.02.2012 la ora 08:30

    Complet: Proprietate Intelectuală 1
  • Încheiere
  • Sedinta din data de 10.01.2012 la ora 08:30

    Complet: Proprietate Intelectuală 1
  • Încheiere
  • Sedinta din data de 08.11.2011 la ora 08:30

    Complet: Proprietate Intelectuală 1
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 11.10.2011 la ora 08:30

    Complet: Proprietate Intelectuală 1
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 07.06.2011 la ora 08:30

    Complet: Proprietate Intelectuală 1
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 19.04.2011 la ora 08:30

    Complet: Proprietate Intelectuală 1
  • Încheiere

    Respinge excepţia prescripţiei ca neîntemeiată. Cu apel odată cu fondul. Termen la 07.06.2011, cu citarea părţilor. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.04.2011.

  • Sedinta din data de 12.04.2011 la ora 08:30

    Complet: Proprietate Intelectuală 1
  • Amână cauza

    Pronunţarea la 19.04.2011.

  • Sedinta din data de 08.02.2011 la ora 08:30

    Complet: Proprietate Intelectuală 1
  • Amână cauza

Flux dosar


Actualizare GRPD