Dosar 6281/55/2010 din 27.04.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6281/55/2010
Data dosar:
27.04.2010
Instanta:
Judecătoria Arad
Departament:
Sectia civila
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.09.2010 la ora 08:30

    Complet: P07-2008
  • Soluţionare

    În baza art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal condamnă inculpatul Fulop Şandor Levente, la pedeapsa de: -2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis i-a fost retras sau anulat. În baza art. 83 Cod penal revocă suspendarea condiţionată a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 572/14.04.2009 a Judecătoriei Deva, pe care o cumulează la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de: 3 (trei) ani închisoare Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 Cod penal inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege. În baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 10.06.2010 la ora 08:30

    Complet: P07-2008
  • Amână cauza

    T: 09.09.2010 Motiv: pt a da inculpatului posibilitatea de a-şi angaja apărător; pentru citarea cu mandat de aducere a martorilor lipsă la acest termen

  • Sedinta din data de 13.05.2010 la ora 08:30

    Complet: P07-2008
  • Amână cauza

    T: 10.06.2010 Motiv: pentru citarea şi audierea martorilor încuviinţaţi la acest termen

Flux dosar


Actualizare GRPD