S* B******* S**
CreditorC******** L**** A* C****** M******
DebitorAdmite excepţia de necompetenţă generală a instanţei invocată din oficiu. Conform art. 158 alin. 1 şi 3 cod procedură civilă în referire la art. 15 pct. 1 din contractul nr. 6011/17.11.2008, încheiat de părţi astfel cum a fost modificat prin anexa „ condiţii speciale obligatorii”declină competenţa de soluţionare a cererii în favoare Comisiei de Arbitraj din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie a României, organ jurisdicţional căruia i se va înainta dosarul cauzei. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.01.2011.
Înch: Acordă termen la data de 11.01.2011, pentru ca , creditoarea prin apărătorul ales, să pună concluzii asupra competenţei de solutionare a cauzei de către Judecătoria Tecuci, în referire la clauzele din contract.