Dosar 6349/86/2010 din 09.11.2010

obligaţie de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6349/86/2010
Data dosar:
09.11.2010
Instanta:
Curtea de Apel Suceava
Departament:
Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale
Obiect:
obligaţie de a face
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.12.2010 la ora 08:30

    Complet: C1R CMAS
  • Soluţionare

    Admite recursul. Modifică în parte sentinţa civilă nr. 1566 din 11 octombrie 2010 a Tribunalului Suceava, în sensul că se înlătură dispoziţiile de obligare a pârâtului recurent la reîncadrarea salarială a reclamanţilor potrivit dispoziţiilor Legii nr. 221/2008 pentru perioada 01.10.2008 – 31.12.2009 şi de obligare a aceluiaşi pârât la reîncadrarea salarială a reclamanţilor începând cu data de 01.01.2010 potrivit dispoziţiilor Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. Irevocabilă.Pronunţată în şedinţă publică.

Flux dosar


Actualizare GRPD