C****** L******
Reclamant APELANTS* R***** S** S******
Pârât INTIMATAdmite apelul. Desfiinţează sentinţa nr.27 din 8.02.2010 a Tribunalului Suceava - secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Definitivă. Cu drept de recurs
Amânat pronunţarea la data de 8 iulie 2010.
Faţă de certificatul emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Comercială, în dosarul nr. 3361/1/2010, care atestă că cererea de strămutare a cauzei are fixat termen de judecată la data de 4 iunie 2010, existent la fila 16 dosar apel; AMÂNĂ JUDECAREA CAUZEI LA 1 iulie 2010, C 4 A COM.
Inch: Considerând întemeiată cererea de amânare a cauzei formulată de reclamantul apelant, de acordare a unui nou termen de judecată, fiind incidente dispoziţiile art. 156 alin. 1 Cod procedură civilă; TERMEN LA 3 IUNIE 2010.