S*****************
Intimat PârâtS****** R******
Apelant ReclamantRespinge apelul ca nefondat. Definitivă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 22.02.2011.
Amână pronunţarea la data de 22 februarie 2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 februarie 2011.
Termen la 15 febr.2011, la cererea avocatului apelantei de amânare a cauzei pentru a lua cunoştinţă de răsăunsurile intimatei la interogatoriu şi de uunul dintre înscrisurile depuse de aceasta la dosar pentru termenul de astăzi.
Termen la 18 ianuarie 2011 pentru a se depune de către intimata-pârâtă răspunsul la interogatoriu şi înscrisuri de către aceeaşi parte.
Termen la 30.11.2010, ora 9,00, pentru a fi comunicată intimatei-pârâte completarea la motivele de apel depusă azi şi pentru ca aceasta să formuleze întâmpinare.
TERMEN - 2 noiembrie 2010, la cererea apărătorului apelantei, pentru studierea întâmpinării. Atrage atenţia asupta dispoziţiilor art.138 Cpc, urmând ca eventualele apărări şi înscrisuri să fie depuse cu 5 zile înainte de termen. Se va cita intimata.
Respinge cererea privind acordarea facilităţii de la plata taxei judiciare de timbru. Cu drept de reexaminare în 5 zile de la comunicare.
TERMEN- 17.09.2010 - pentru acord.facilităţilor la plata taxei de timbru. Se vor cita părţile, apelanta cu menţiunea de a face precizări. Acordă termen la data de 5.10.2010 pentru fond