Dosar 6370/325/2010 din 11.03.2010

furtul calificat (art. 209 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6370/325/2010
Data dosar:
11.03.2010
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
furtul calificat (art. 209 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.06.2010 la ora 09:00

    Complet: C2P
  • Soluţionare

    În baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. i C.p., cu aplic. art. 37 lit. a C.p., condamnă inculpatul S. N., cetăţenie română, fără studii, cu antecedente penale, la o pedeapsă de 3 (trei) ani şi 2 luni închisoare. În baza art.71 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit.a teza a II a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 61 alin. 1 teza 2 C.pen. revocă liberarea condiţionată a inculpatului din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului S. N. prin sentinţa penală 1155/24.07.2008, definitivă prin decizia penală nr. 193/A/09.06.2008 a Tribunalului Timiş, din care constată că a rămas un rest neexecutat de 327 zile. În baza art. art.61 alin.1 teza 3 C.pen. contopeşte restul de pedeapsă de 327 zile închisoare cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului în prezenta cauză, acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani 2 luni închisoare. În baza art.71 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit.a teza a II a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art.88 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată reţinerea şi arestarea preventivă din 23.02.2010 la zi. În temeiul art.350 al.1 C.pr.pen., menţine starea de arest a inculpatului. În temeiul art.14 şi art.346 al.1 C.pr.pen. şi art. 998, 999 C.civ. obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei către părţile civile V. I. şi V. D. În temeiul art.191 al.l C.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei, cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art.189 al.2 C.pr.pen., dispune plata sumei de 400 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din care 200 lei pentru faza de urmărire penală şi 200 lei pentru faza de judecată în primă instanţă, din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Timiş. Cu drept de apel în termen de l0 zile, de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat şi părţile vătămate V. I. şi V. D. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 02.06.2010.

  • Sedinta din data de 12.05.2010 la ora 09:00

    Complet: C2P
  • Încheiere

    În temeiul art. 300 indice 2 C.p.p. raportat la art. 160 indice b alin.1 C.p.p., instanţa constata legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpatul S. N. şi, în consecinţă, În baza art. 300 indice 2 C.p.p. raportat la art. 160 indice b alin. 3 C.p.p., menţine starea de arest a inculpatului S. N., urmând ca legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, de 60 de zile. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare în ceea ce priveşte măsura legalităţii şi temeiniciei arestului preventiv. Citează pentru termenul următor martorul din rechizitoriu, M.D. C., cu mandat de aducere. Amână judecarea cauzei la data de 2 iunie 2010, pentru când se citează inculpatul la Penitenciarul Timişoara precum şi martorul M. D. C. cu mandat de aducere cu executare efectivă, părţile civile V. D. şi V. I. având termenul dat în cunoştinţă.

  • Sedinta din data de 28.04.2010 la ora 09:00

    Complet: C2P
  • Încheiere

    Ia act de faptul că inculpatul este de acord să repare prejudiciul părţii vătămate V. I., în cuantum de 700 lei. Citează pentru termenul următor martorul din rechizitoriu, M. D. C., cu mandat de aducere. Amână judecarea cauzei la data de 12 mai 2010.

  • Sedinta din data de 14.04.2010 la ora 09:00

    Complet: C2P
  • Încheiere

    Ia act de faptul că partea civilă V. I. se constituie parte civilă cu suma de 700 lei. Încuviinţează proba cu martorul din rechizitoriu solicitată de procuror. Amână judecarea cauzei la 28.04.2010 pentru a se cita pentru termenul următor martorul din rechizitoriu, M. D. C. la adresa indicată în rechizitoriu.

  • Sedinta din data de 17.03.2010 la ora 09:00

    Complet: C2P
  • Încheiere

    În baza art.300 Iind.1 al.1 C.pr.pen. rap. la art.160 C.pr.pen., constată temeinicia şi legalitatea măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpatul S. N., cu antecedente penale, în prezent aflat în stare de reţinere în Arestul IPJ Timiş, arestat preventiv prin încheierea nr. 19/AP/23.02.2010 a Judecătoriei Timişoara în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr.22/AP/23.02.2010 al Judecătoriei Timişoara. În baza art.300 ind.1 al.3 C.pr.pen., menţine starea de arest a inculpatului S. N. urmând ca legalitatea şi temeinicia acestei măsuri să fie verificate înainte de împlinirea termenului legal de 60 de zile. În baza art. 192 al. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 189 al. 2 C.pr.pen., dispune plata sumei de 100 lei din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş, reprezentând onorariu avocat din oficiu. Cu recurs în 24 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 17.03.2010, ora 11,15.

Flux dosar


Actualizare GRPD