Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Sent. pen. nr. 156/06.07.2010.Condamnă pe inculpatul DD, -pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice prev. şi ped. de art. 321 al. 1 c. pen. la 1 (un) an închisoare; -pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă letală fără drept prev. şi ped. de art. 136 din L. nr. 295/2004 la 1 (un) an închisoare; -pentru săvârşirea infracţiunii de lovire prev. şi ped. de art. 180 al. 2 c. pen. la 3 (trei) luni închisoare. În baza art. 33 lit. „b” şi 34 „b” c. pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare. În baza art. 81 şi 82 c. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de trei ani şi atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev. de art. 83 c. pen. În baza art. 118 lit. „b” c. pen. dispune confiscarea de la inculpat a armei de vânătoare IJ-58MAE cal. 12/2 cu seria M-04879 depusă la IPJ Maramureş. Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 6 iulie 2010.
Hotarare 156 din 06.07.2010Amână cauza la data de 6 iulie 2010 pentru a se vor cita părţile vătămate.
Amână cauza la 8 iunie 2010 pentru când se va repeta procedura de citare cu partea vătămată Danci Ion Dumitru şi cu martorii cu mandate de aducere şi cu mentiunea că vor fi amendati in caz de neprezentare.
Amână cauza la 18 mai 2010 pentru când inculpatul îşi va angaja apărător, se va repeta procedura de citare cu părţile vătămate şi cu martorii cu mandate de aducere şi martorii cu menţiunea că vor fi amnedaţi în caz de neprezentare la instanţă.
Amână cauza la 20 aprilie 2010 pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile si cu martorii şi cu mandate de aducere.