S******** I****
InculpatB******* M****** G*******
MartorB******* G*******
Martor1) În baza art. 84 al. 1 pct. 2, 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, art. 320/1 al. 1, 7 Cod pr. pen., pentru comiterea infracţiunii la Legea cecului în formă continuată, condamnă pe inculpatul S******** I****, la o pedeapsă de 5 luni închisoare. În baza art. 71 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 litera a teza a II-a şi lit. b Cod penal. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 5 luni. În baza art. 71 al. 5 Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării. Constată că inculpatul a avut apărător ales. În baza art. 191 al. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 24.01.2011.
Amânat la 24.01.2011 faţă de cererea de apărare formulată de inculpat.
Amânat la 13.12.2010 faţă de lipsa inculpatului.