Dosar 6485/337/2010 din 10.11.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6485/337/2010
Data dosar:
10.11.2010
Instanta:
Judecătoria Zalău
Departament:
..
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.12.2010 la ora 8:30

    Complet: P 2
  • Soluţionare

    În baza art. 87 alin.1 din O.U.G nr. 195/2002 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplic. art. 320¹ C.p.p condamnă pe inculpatul P******* I***, la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală. În baza art. 81 C.p dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani şi 4 luni reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art.82 C.p. În baza art. 359 C.p.p atrage atenţia inculpatului asupra disp.art.83 C.p. privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiţionate în cazul săvârşirii de noi infracţiuni. În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal. În baza art. 191 al.1 C.p obligă inculpatul la 650 lei cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art.189 C.p.p onorariul apărătorului din oficiu av. Popovici Mircea în sumă de 200 lei se avansează din FMJ. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.12.2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD