P****** (***** N**** V*******
Recurent Parte civilăS*** A****** Ţ***** A******** S**
Intimat ASIGURATORF***** C********* D*****
Intimat InculpatN*** N*******
Recurent Parte civilăN*** A*****
Recurent Parte civilăÎn baza art. 178 alin. 1 si 2 c. pen, condamnă pe inculpatul FLOREA CONSTANTIN DANIEL, fiul lui Constantin şi Niculina, cetăţean român, studii 12 clase, stagiul militar nesatisfacut, fără antecedente penale, pentru savarsirea infractiunii de ucidere din culpa, la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 81 cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare 5 ani, potrivit art. 82 alin. 1 din Cod penal. În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi art. 64 lit. b C.penal, respectiv dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. In temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. In baza art. 359 cod procedura penala atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor prevazute de art. 83 cod penal, a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii. În baza art. 14 cod procedură penală si art. 346 alin. 1 cod procedură penală, raportate la art. 998-999 din vechiul cod civil, art. 251 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurărilor, cu modificările si completările ulterioare, admite în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile N*** N******* (date), N*** A***** (date) si Podariu Veronica (date) si obliga pe inculpatul Florea Constantin Daniel in solidar cu partea responsabilă civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii (date) la plata către partea civila N*** N******* a sumei de 15.000 lei cu titlu de daune materiale si a sumei de 30.000 euro în echivalent lei la cursul BNR din data plăţii reprezentând daune morale, la plata către partea civilă N*** A***** a sumei de 30.000 euro în echivalent lei la cursul BNR din data plăţii reprezentând daune morale si la plata către partea civilă Podariu Veronica a sumei de 30.000 euro în echivalent lei la cursul BNR din data plăţii reprezentând daune morale. Respinge acţiunea civila formulata de partea civila Vărăşteanu Dan Titi, ca neîntemeiata. Ia act ca in cauza a fost citat SC ALLIANZ TIRIAC ASIGURARI S.A. (date), in calitate de asigurator RCA al autoturismului cu numarul de inmatriculare IL-68-DAN, condus de victima Nita Niculaie. In temeiul art. 193 alin. 2 Cod procedura penala obliga pe inculpat in solidar cu partea responsabilă civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii la plata către părţile civile N*** N*******, N*** A***** si Podariu Veronica a sumei de 2656,20 lei cu titlu de cheltuieli de judecata. În baza art. 191 alin. 1 şi 3 Cod procedură penală obligă inculpatul in solidar cu partea responsabilă civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii la plata sumei de 2600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1000 lei aferentă fazei de urmărire penală, suma de 1000 lei aferentă fazei de judecată, suma de 400 lei reprezentand contravaloare onorariu de expert si suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu Mates Nicoleta ultima suma avansata din fondurile Ministerului Justiţiei in favoarea Baroului Ialomita. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.12.2011.
Amână pronunţarea la data de 20.12.2011.
lipsa martori
pentru administrarea probatoriului.
Respinge cererea de reexaminare amendă formulată de avocat Vamvu Mara.
Probe
pentru administrare probe
admite cererea depusă la dosar de inculpat pentru imposibilitate prezentarer.
lipsă procedură
Lipsă procedură asigurători.
La cererea inculpatului în vederea angajării unui apărător ales. Comunicare înscrisuri.