S** F*****
InculpatÎn baza art. 86 al.1 OUG 195/2002 (2 fapte) Condamnă pe inculpat la câte 1 (un) an închisoare pentru fiecare faptă . În baza art. 85 al.4 OUG 195/2002 Condamnă pe inculpat la 6 (şase) luni închisoare. În baza art. 33 „a”, 34 ”b” C.p. Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare. În baza art. 81 , 82 c.p. Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe termen de încercare de 3 ani. Atrage atenţia asupra disp. art. 83, 85 c.p. În baza art. 71 c.p., interzice drepturile prev. de art. 64 lit. a, teza II-a şi b c.p. În baza art. 71 al.5 c.p., Pe perioada suspendării pedepsei se suspendă şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II-a şi b c.p. Onorariul av. of. de 100 lei către av. Clepan se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei. Obligă inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare statului. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28.06.2010.
Acordă termen de judecată la data de 28 iunie 2010, termen pentru care se va cita inculpatul la domiciliu, la sediul consiliului local în a cărui circumscripţie s-a savârşit infracţiunea, respectiv Consiliul Local Oraviţa şi martorii din rechizitoriu Stoian Cristian Petronel, Varga Geanina Mirela, Lingurar Cosmin, Antonescu Ion şi Turji Doru. Emite mandat de aducere a inculpatului care se va executa prin organele de Poliţie Vrani . Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iunie 2010.