C***** I**
InculpatAdmite propunerea de prelungire a arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, şi în consecinţă: În baza art. 155 şi urm. Cod de procedură penală, dispune prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului C***** I**, fiul lui Dumitru şi Maria, născut la data de 06.01.1971 în oraş Gura Humorului, judeţul Suceava, domiciliat în satul şi comuna Stulpicani, judeţul Suceava, C.N.P. *********2143, posesor al C.I. seria SV nr. 225923, în prezent aflat în Arestul IPJ Suceava, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art.174 alin.1 Cod penal, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 22 iunie 2010 şi până la data de 21 iulie 2010 inclusiv. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara formulată de inculpatul C***** I**, prin avocat oficiu. În temeiul disp. art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu Nica Ana Maria pentru inculpatul C***** I** se va avansa din fondurile M.J.L.C în contul Baroului Suceava. Măsura dispusă se comunică administraţiei locului de deţinere care este obligată să o aducă la cunoştinţa inculpatului C***** I**. Cu drept de recurs în 24 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 17 IUNIE 2010.
Amână judecarea cauzei pentru data de 17 iunie 2010, orele 11,00, având în vedere cererea formulată de apărătorul inculpatului recurent Chiţoi Ioan, avocat oficiu Nica Ana Maria de acordare a unui termen scurt în vederea studierii dosarului şi pregătirii apărării.