C****** L*****
Recurent ReclamantS* O** P***** S*
Recurent PârâtRespinge ca nefondat recursul declarat de SC P SA şi admite recursul declarat de reclam CL împotriva sentinţei civile nr. 2808 din 10 septembrie 2010 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosar nr. 6597/97/2008, pe care o modifică în parte, în sensul că obligă pe pârâta SC OMV P SA la plata în favoarea reclam. a c/val. cotei de gaze naturale pe anul 2006, proporţional cu perioada efectiv lucrata. Compenseaza cheltuielile de judecata aferente fondului. menţine restul dispoziţiilor care nu contravin prezentei decizii. Obligă SC OMV P SA să plătească recurentului CL suma de 250 lei cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 februarie 2011. cu opinie separată judecător CM cu opinia separată a doamnei judecător CM