Dosar 6627/113/2010 din 10.11.2010

pretentii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6627/113/2010
Data dosar:
10.11.2010
Instanta:
Tribunalul Brăila
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
pretentii
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.07.2013 la ora 10:00

    Complet: Camera consiliu fond1
  • Încheiere

    Admite în parte cererea formulată de reclamanta-pârâtă Societatea Cooperativă Meşteşugărească Confecţia, privind îndreptarea sentinţei civile nr. 286/01.03.2013, pronunţată de tribunalul Brăila în dosarul nr. 6627/113/2010. Dispune îndreptarea omisiunilor strecurate în sentinţă în sensul că: - în loc de „Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 548 lei, reprezentând drepturi salariale nete încasate necuvenit în perioada ianuarie-martie 2009, precum şi suma de 2829 lei, reprezentând indemnizaţie brută încasată necuvenit în anul 2008 pentru concediul de odihnă aferent acelui an” se va trece „Obligă pe pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte suma de 548 lei, reprezentând drepturi salariale nete încasate necuvenit în perioada ianuarie-martie 2009, precum şi suma de 2829 lei, reprezentând indemnizaţie brută încasată necuvenit în anul 2008 pentru concediul de odihnă aferent acelui an” ; - în loc de „Obligă pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 3569,48 lei reprezentând indemnizaţie brută pentru concediul de odihnă aferent anului 2008” se va trece „Obligă pe reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei-reclamante suma de 3569,48 lei reprezentând indemnizaţie brută pentru concediul de odihnă aferent anului 2008”; - în loc de „Compensează obligaţiile reciproce ale părţilor privind indemnizaţia de concediu şi obligă pe reclamantă să plătească pârâtei ca diferenţă suma brută de 740,48 lei” se va trece „Compensează obligaţiile reciproce ale părţilor privind indemnizaţia de concediu şi obligă pe reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei-reclamante ca diferenţă suma brută de 740,48 lei”. Respinge ca nefondată cererea privind îndreptarea celorlalte erori invocate de reclamanta-pârâtă. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 09.07.2013
  • Sedinta din data de 01.03.2013 la ora 14:00

    Complet: 3 LM+4FC
  • Admite in parte cererea

    Admite in parte acţiunea. Admite cererea reconvenţională.

    Hotarare 286/2013 din 01.03.2013
  • Sedinta din data de 26.02.2013 la ora 9:00

    Complet: 3 LM+4FC
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 01.03.2013

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.02.2013
  • Sedinta din data de 19.02.2013 la ora 14:00

    Complet: 3 LM+4FC
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 26.02.2013

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.02.2013
  • Sedinta din data de 12.02.2013 la ora 9:00

    Complet: 3 LM+4FC
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 19.02.2013.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.02.2013
  • Sedinta din data de 29.01.2013 la ora 9:00

    Complet: 3 LM+4FC
  • Amână cauza

    pentru a se răspunde la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 29.01.2013
  • Sedinta din data de 27.11.2012 la ora 9:00

    Complet: 3 LM+4FC
  • Amână cauza

    Pentru întocmirea raportului de expertiză.

  • Sedinta din data de 13.11.2012 la ora 9:00

    Complet: 3 LM+4FC
  • Amână cauza

    Pentru lipsă de apărare.

  • Sedinta din data de 22.10.2012 la ora 9:00

    Complet: 3 LM+4FC
  • Amână cauza

    Pentru administrarea probelor propuse.

  • Sedinta din data de 08.10.2012 la ora 9:00

    Complet: 3 LM+4FC
  • Amână cauza

    Pentru a se lua cunoştinţă de răspunsul la interogatoriu.

  • Sedinta din data de 26.09.2012 la ora 9:00

    Complet: 3 LM+4FC
  • Amână cauza

    Pentru administrarea probelor propuse.

  • Sedinta din data de 26.06.2012 la ora 9:00

    Complet: 3 LM+4FC
  • Amână cauza

    Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar.

  • Sedinta din data de 18.05.2011 la ora 14:00

    Complet: 3 LM+4FC
  • 244 c.pr.civ

    Încheiere de suspendare conform art. 244 pct. 1 c.pr.civilă

  • Sedinta din data de 16.05.2011 la ora 14:00

    Complet: 3 LM+4FC
  • Amână pronunţarea

    Amana pronunţarea la 18.05.2011

  • Sedinta din data de 12.05.2011 la ora 9:00

    Complet: 3 LM+4FC
  • Amână cauza

    Amana pronunţarea la 16.05.2011 ,ora 14

  • Sedinta din data de 14.04.2011 la ora 9:00

    Complet: 3 LM+4FC
  • Amână cauza

    Pentru a se lua cunoştinţă de actele depuse de către parata

  • Sedinta din data de 17.02.2011 la ora 10:00

    Complet: 3 LM+4FC
  • Amână cauza

    Pentru a se lua cunostinta de precizarile si actele depuse

  • Sedinta din data de 06.01.2011 la ora 9:00

    Complet: 3 LM+4FC
  • Amână cauza

    fata de lipsa de procedura cu parata

Flux dosar


Actualizare GRPD