I************ D* P****** A* J******** C******
PetentA****** I*** P****
IntimatAdmite sesizarea formulata de I.P.J. Covasna.
Amână judecata cauzei pentru data de 15 decembrie 2010,ora 9:00 dată pentru care se citează petentul I************ D* P****** A* J******** C****** şi contravenientul. Se revine cu adresă către Primăria com. Dobârlău, judeţul Covasna pentru a ne comunica Hotărârea Consiliului Local, potrivit art.16 din OG nr.55/2002, în care s-au stabilit domeniile serviciilor publice şi locul în care contravenientul va putea presta activităţi în folosul comunităţii şi totodată pentru a comunica domeniul de muncă oferit contravenientului în vederea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, raportat la pregătirea profesională a acestuia, cu menţiunea să comunice numele persoanei vinovate de netrimiterea răspunsului solicit, urmând ca în cazul neconformării dispoziţiilor instanţei să fie sancţionat Primarul com. Dobârlău, conform art. 108/1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din 10 noiembrie 2010.