D***** H*****
InculpatÎn temeiul art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplic. art. 74 lit. a, raportat la art. 76 lit. d Cod penal condamnă pe inculpatul D***** H*****, fără cu antecedente penale, la 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice cu alcoolemie peste limita legală. În temeiul art. 71 Cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal, pe durata pedepsei . În temeiul art. 71 Cod penal, interzice inculpatului exerciţiul dreptului de conducere pe drumurile publice, în conformitate cu prevederile art. 64 lit. c) Cod penal, pe durata pedepsei . În temeiul art.81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni, stabilit în conformitate cu art.82 Cod penal. În baza dispoziţiilor art. 359 Cod de procedură penală instanţa pune în vedere inculpatului, prevederile art. 83 Cod penal, în sensul că, dacă în cursul termenului de încercare inculpatul va săvârşi din nou o infracţiune, suspendarea condiţionată va fi revocată, urmând ca acesta să execute în întregime pedeapsa, care nu se va contopi cu pedeapsa ce se va aplica pentru noua infracţiune. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei. În baza art.191 alin.1 Cod de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 325 lei cu titlu cheltuieli judiciare . Dispune plata onorariului aparatorului din oficiu Bici Marian, în sumă de 200 de lei, ce se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Tulcea . Cu apel în 10 zile de la pronunţare . Pronunţată în şedinţă publică din data de 16.11.2010.
Amână pronunţarea cauzei la data de 16.11.2010. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.11.2010.