Dosar 6726/94/2010 din 12.07.2010

ucidere din culpă (art.178 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6726/94/2010
Data dosar:
12.07.2010
Instanta:
Judecătoria Buftea
Departament:
-
Obiect:
ucidere din culpă (art.178 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.02.2011 la ora 08:30

    Complet: C1 Penal Special Cameră Preliminară/Fond
  • Soluţionare

    In baza art.178 alin. 2 CP. cu aplic. art. 74 lit. a şi c CP. şi art. 76 lit. d C.P.P. condamnă pe inculpatul Predică Cristian la o pedeapsă de 1 an închisoare. în temeiul art. 71 cod penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a, teza a ll-a, b şi c cod penal. în temeiul art. 81 cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condiţiile art. 82 cod penal. în temeiul art. 359 cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. în temeiul art. 71 al. 5 cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. Admite acţiunea civilă formulată de S******* C***** D* U****** B******** în baza art. 14 C.P.P. rap. la art. 346 alin. 1.C.P.P. şi la art. 998-999 cod civil obligă inculpatul Predică Cristian şi alături de asigurătorul SC Omniasig SA în baza contractului de asigurare şi a art. 55 din Legea nr. 136/1995, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 172/2004 în limita plafonului maxim prevăzut pentru anul 2008, la Clinic de Urgenţă Bucureşti.. în baza art.191 Cpp obligă pe inculpat la 800 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. plata sumelor de 6288,07 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare a victimei Dragomiroiu Mihail împreună cu dobânda legală de la rămânerii definitive a sentinţei, către partea civilă Spitalul Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.02.2011

  • Sedinta din data de 04.02.2011 la ora 08:30

    Complet: C1 Penal Special Cameră Preliminară/Fond
  • Amână cauza

    A mana pronuntarea la 07.02.2011

  • Sedinta din data de 28.01.2011 la ora 08:30

    Complet: C1 Penal Special Cameră Preliminară/Fond
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea la 04.02.2011

  • Sedinta din data de 19.01.2011 la ora 08:30

    Complet: C1 Penal Camera Preliminară/Fond
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea la 28.01.2011

  • Sedinta din data de 08.12.2010 la ora 08:30

    Complet: C1 Penal Camera Preliminară/Fond
  • Amână cauza

    amână cauza în vederea audierii martorilor lipsă.

  • Sedinta din data de 16.11.2010 la ora 08:30

    Complet: C4 Penal
  • Amână cauza

    amână cauza în vederea administrării probelor.

  • Sedinta din data de 19.10.2010 la ora 08:30

    Complet: C4 Penal
  • Amânat

    amână cauza având în vedere procedura viciată cu partea responsabilă civilmente.

  • Sedinta din data de 21.09.2010 la ora 08:30

    Complet: C4 Penal
  • Amânat

    Amana cauza fata de lipsa de procedura cu partea responsabila civilmente.

  • Sedinta din data de 11.08.2010 la ora 08:30

    Complet: C Penal vară
  • Amânat

    amână cauza pentru a se cita în cauză în calitate de parte resp. civilmente SC Asper Impex SRL.

Flux dosar


Actualizare GRPD