G****** M****
Apelant ReclamantG****** M******
Apelant ReclamantC** B*** S* S******** B*******
Intimat PârâtAdmite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. Respinge acţiunea reclamanţilor ca fiind inadmisibilă. Cu apel în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 20.01.2011.
pt studiul întâmpinării şi dacă este prescrisă acţiunea
Admite cererea de acordare ajutor public judiciar, sub forma scutirii de la plata taxelor judiciare de timbru aferente acţiunii. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din 15 decembrie 2010.
Amână soluţionarea cererii de ajutor public judiciar la data de 15 decembrie 2010, în şedinţa Camerei de Consiliu şi trimite adresă petenţilor spre a depune la dosar declaraţiile pe propria răspundere menţionată în considerente; Pronunţată în şedinţa publică din data de 03 decembrie 2010.
Faţă de cererea de ajutor public judiciar formulată de reprezentanta reclamanţilor, instanţa va acorda un termen în vederea soluţionării acestei cereri.