C****** D******
ContestatorD***************** D* P****** R******
IntimatM****** I**** G****
Intervenient FORŢATAdmite plângerea contravenţională formulată de contestatorul Chiriţă Dumitru în contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B.- Brigada de Poliţie Rutieră. Anulează procesul verbal seria CC nr.3455137/06.04.2010 încheiat de intimată. Exonerează contestatorul de plata amenzii aplicate prin procesul verbal mai sus menţionat, în cuantum de 360 lei. Anulează măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce luată în baza procesului verbal arătat mai sus . Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către contestator. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
În vederea administrării probatoriului încuviinţat
Faţă de lipsa de procedură cu intervenientul forţat M****** I**** G****, celălalt conducător auto implicat în accident, precum şi cu asigurătorii de răspundere civilă auto ai celor doi conducători auto, respectiv Allianz Tiriac S.A. şi S.C. Groupa Asigurări S.A., în conformitate cu art. 85 Cod procedură civilă potrivit cu care “judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel” coroborat cu art. 107 Cod procedură civilă potrivit cu care „ preşedintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constata ca partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulităţii