S***** R**** P*** M********* F********* P****** P*** D*** C*
Apelant PÂRÂTP*** S***** A******
Intimat RECLAMANTP*** I***
Intimat RECLAMANTR***** T****** A**
Intimat RECLAMANTP**** V******* M****
Intimat RECLAMANTAdmite apelul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin împotriva Sentinţei civile nr.650 din 15.04.2010, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr.681/115/2010. Schimbă în parte sentinţa atacată în sensul că respinge în totalitate acţiunea formulată de reclamanţii P*** S***** A******, P*** I***, R***** T****** A** şi P**** V******* M****. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 23 februarie 2011. --D.Î.C.C.J.NR.681/115/2010 D CNR.3250/11.05.2012 RESPINGE RECURSUL.
În baza art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, suspendă judecata apelului. Pronunţată în şedinţa publică din 17.11.2010.
Redeschide dezbaterile cauzei pentru a pune în discuţie excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei P**** V******* M****, urmând a se pronunţa şi asupra excepţiei inadmisibilităţii sesizării Curţii Constituţionale, invocată de reprezentanta Ministerului Public.
Pentru ca pârâtul apelant şi Ministerul Public să-şi exprime punctul de vedere privind cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a OUG nr. 62/2010.