M***** E****
ReclamantS**** N******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta M***** E**** în contradictoriu cu pârâtul S**** N******. Evacuează pârâtul din imobilul proprietatea reclamantei situat în Ştefăneşti – Goleşti str.Vâlculeşti nr. 38, jud. Argeş. Executorie fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică din data de 17.05.2010.
Încuviinţează reclamantei proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtului şi proba testimonială cu un martor. Citează pârâtul cu mentiunea de a se prezenta personal la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de art.225 C.pr..civ. Pune în vedere reclamantei să facă dovada demersurilor efectuate la Postul de Politie Stefăneşti pentru a obţine relaţii cu privire la comportamentul violent al pârâtului. Amână judecarea cauzei la 17 05 2010, pentru când se citează pârâtul şi martorul. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 mai 2010.
În temeiul disp. art. 85 şi 107 C pr civ reia procedura de citare cu pârâtul lipsă. Amână judecarea cauzei la 03.05.2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Aprilie 2010